Prima vizită
Prima vizită la stomatolog este foarte importantă indiferent de vârstă și cu siguranță însoțită de emoții. Pentru a face lucrurile cât mai simple, echipa noastră este atentă la toate detaliile.
Știm că timpul dumneavoastră este foarte important și de aceea ne dorim să scurtăm pe cât posibil timpul petrecut în cabinetul Dent Center. Putem eficientiza formalitățile dacă:
- Completați Fișa Pacientului în format electronic și Acordul Pacientului Informat, apoi trimiteți-le pe email sau veniți cu ele printate la prima vizită.
- Faceți o listă completă cu toate medicamentele prescrise de medic, în cazul în care urmați un tratament medicamentos.
- Pregătiți întrebările pe care doriți să le adresați medicului stomatolog, pentru a înțelege mai bine întreg procesul unui tratament stomatologic.
La prima vizită, medicul specialist va efectua și o examinare orală în vederea stabilirii unui diagnostic.
Examinare și diagnosticare orală
După discuția înițială, medicul stomatolog va realiza examinarea clinică orală. Se vor constata toate aspectele importante, se vor nota detaliile de ajutor și se va discuta situația dentară în ansamblu. Toate acestea vor reprezenta baza discuțiilor pentru planul de tratament corespunzător nevoilor dumneavoastră. Este foarte important ca în această etapă să îi adresați medicului dumneavoastră toate întrebările și așteptarile pe care le aveți referitoare la tratament. Pentru noi, echipa Dent Center, este foarte important să obținem împreună rezultatele dorite.
Un pacient ar trebui să efectueze, de regulă, un examen dentar la fiecare șase luni. La copiii peste cinci ani, un examen dentar permite medicului să evalueze starea de sănătate a dinților și să constate dacă aceștia evoluează în mod corespunzător. În cazul în care evoluția dinților nu este satisfăcătoare, pacientului i se acordă asistență prin intermediul echipamentelor de ultimă generație, pentru a alinia dinții și arcele care favorizează o masticație corespunzătoare și pentru a preveni problemele care ar putea afecta gura şi chiar sănătatea inimii.
La maturitate o examinare dentară este critică în scopul de a observa deteriorări cauzate de mestecat, bacterii, placă, deteriorarea smalțului și a bolilor gingivale. În cazul pierderii unuia sau a mai multor dinți, un examen dentar permite medicului să planifice acțiunea cea mai adecvată, cum ar fi umpluturi, capsule, extracții și implanturi protetice. Dentistul utilizează materiale și tehnici avansate, care permit restaurarea optimă a setului de dinți unui pacient, cu rezultate estetice excelente și disconfort minim.
Parodontologie
Se ocupă cu afecțiunile gingivale. Mai precis, de combaterea bolilor cauzate de flora microbiană din cavitatea orală, care afectează în primul rând gingia și țesuturile de susținere ale dintelui.
Medicii parodontologi din cadrul clinicii Dent Center îți oferă cele mai bune servicii și tratamente în cazul parodontozei și a altor afecțiuni care pot afecta gingiile. Parodontoza se poate vindeca, prin igenizări profesionale periodice la controalele anuale, a căror frecvență este stabilită în etapa de finalizare a tratamentelor stomatologice.
Endodonție
Specialitate a medicinii dentare în care se realizază îndepărtarea nervului afectat și înlocuirea lui cu o obturație de canal.
La Dent Center ne asigurăm întotdeauna de sănătatea dinților pacienților noștri. Oferim servicii de calitate, susținute de tehnologii moderne corespunzătoare, ce ne permit să oferim un tratament endodontic precis, dar și confortabil pentru pacient.
Prevenție / Profilaxie
Profilaxia reprezintă prima și cea mai importantă etapă a îngrijirii dinților, iar vizitele regulate la stomatolog te pot scuti de foarte multe probleme.
Profilaxia dentară reprezintă o etapă importantă în îngrijirea dinţilor. Aceasta trebuie să înceapă încă din copilărie odată cu apariţia primilor dinţi și continuată apoi toată viaţa.
La Dent Center poți beneficia de următoarele servicii de profilaxie dentară:
- Igienizare profesională – reprezentată de detartraj ultrasonic, periaj profesional, air flow – metode profilactice prin care se îndepărtează placa bacteriană, tartrul dentar şi coloraţiile inestetice de pe suprafaţa dinţilor .
- Sigilarea dinţilor – metodă prin care se previne apariţia cariilor și constă în aplicarea unui material dentar (într-un strat foarte subțire) la nivelul șanțurilor și fosetelor dinților laterali.
Fast & Fixed
Experiența celor câteva sute de implanturi ne ajută să decidem și să oferim pacienților cu indicații specifice, soluții de tratament fixe și rapide, cu un număr minim de implanturi.
Slow and Fixed
Ca medic cu liberă practică profesională în Franța, agreez principiile Școlii Franceze de implantologie aplicate prin Sistemele Naționale de Asigurări ce decontează implanturile care înlocuiesc exact dinții lipsă (pentru un dinte lipsă, un implant).
De asemenea, experiența de 15 ani în implantologie mă ajută să decid și să ofer pacienților cu indicații specifice, soluții de tratament fixe și rapide cu un număr minim de implanturi.
Dr. Cătălin CALINIUC
Estetică dentară
Domeniul stomatologiei care se ocupă de aspectul dinților și de îmbunătățirea aspectului vizual al zâmbetului.
Estetica dentară are ca scop obținerea unui zâmbet cât mai frumos și atrăgător. În clinica noastră, urmărim îmbunătațirea aspectului dinților- estetica albului dentar, dar și cel al gingiei – estetica roz.
Fiecare pacient care se adresează serviciului de estetică dentară are propriile dorințe ce vizează modificarea aspectului dinților. Comunicarea deschisă dintre pacient și medicul specialist în estetică dentară creează premisele unui rezultat pozitiv, care va satisface așteptările pacientului. Acest rezultat schimbă viața pacienților în bine, le redă încrederea și aspectul mult dorit al dinților.
Cariologie
Caria dentară este o boală infecțioasă provocată de flora microbiană care distruge smalțul dinților și restul țesuturilor componente. Cariologia este ramura stomatologiei care se ocupă cu tratamentul afecțiunilor dentare, prin curățarea țesuturilor dentare afectate și obturare cu un material compozit / incrustație ceramică.
Medicii noștri stomatologi tratează cariile dentare prin:
- îndepartarea în totalitate a ţesuturilor dentare afectate;
- protecţia ţesuturilor sănătoase, prin utilizarea unor materiale care izolează dintele;
- refacerea morfologiei dentare (obturaţia, “plomba”), cu ajutorul unor materiale care asigură cei trei parametri: rezistenţa, funcţionalitate şi estetica.
Protetica dentară
Activitate specializată a medicului stomatolog prin care se găsesc soluții pentru dinții lipsă.
Medicul protetician realizează șlefuirea, amprentarea și îndrumă pacientul în ceea ce privește soluția de tratament.
O dantură îngrijită este absolut necesară pentru îndeplinirea cu succes a activităților zilnice. Comunicarea cât și masticația, se bazează pe o dantură puternică și sănătoasă. În plus, aceasta are un rol estetic foarte important, căruia trebuie să ii acordați o atenție sporită. Însă, sunt situații în care, din pricina unor afecțiuni, dinții unui pacient trebuie înlocuiți parțial sau total. Din acest motiv, protezele dentare au devenit foarte apreciate și foarte utilizate pentru funcțiile pe care le îndeplinesc. Dacă și dumneavoastră vă confruntați cu o astfel de situație, protezele dentare reprezintă soluția ideală, iar specialiștii noștri vă vor ajuta în alegerea protezei necesare pentru a oferi dinților aspectul dorit.
Chirurgie dento-alveolară și parodontală
Manoperele de chirurgie dento-alveolară și parodontală permit restabilirea stării de sănătate a cavității orale prin:
- extracții simple / complexe
- tratamentul chirurgical al leziunilor periapicale
- incizii și drenaj
- gingivectomii
- diverse operații cu lambou
- reconstrucție tisulară
- inserarea de implanturi dentare
Chirurgia orală, numită și chirurgia dento-alveolară, include o serie de intervenții necesare pentru tratamentul eficient al unor afecțiuni orale grave. De obicei, acestea nu pot fi rezolvate prin metode minim invazive. Chirurgia orală și parodontală presupune restabilirea stării de sănătate a cavității orale prin: extracții dentare, implanturi dentare, tratamente chirurgicale ale leziunilor periapicale, cât și altele.